Agricultorii almanac își pierde greutatea. Speranța și doliul în Antropocen: Înțelegerea durerii ecologice


Acelor cari m'au primit cu prietenie și m'au condus în America, Celor mari și celor mici, fără deosebire. În cale 1. Pe coastele Italiei. Îndată după ieșirea din îmbrățișarea largului port genoves încununai de cel mai impunător front de palate, coasta se presintă înalta, aspră, stâncoasă, în sin doar cu câteva grupe albe de sate. Zapadă în ceață. Rar câte o pasăre albă se aurește în raze. Inuntrul mărețului vas de Aceia nu agricultorii almanac își pierde greutatea, ci trăiesc.

Pe când copilașul bogaților sus mână supt supravegherea nursei cu lung văl alb jucării de o mecanică scumpă și complicata, dincolo pe scânduri sar mingile și în colțuri ferite frumoasele fete cu țarțamuri la șalurile lungi lasate în triunghiu fac dragoste cu băieții oacheși, cari se cațără pe funii pentru puțin exercițiu.

Un formidabil zbârnâit de pasare măiastră ni vine din fața, trecând ca fulgerul: e o aeronavă. Apoi plutim pe vasta mare liberă, acum împăcată aproape. Apusul se îmbracă în sânge și aur. El nu face loc nopții, ci unei difuse lumini care mult timp lasă transparent albastrul palid.

agricultorii almanac își pierde greutatea

Acuma sântem iarăși lângă țermul italian: Toscana lunecă blând spre apă. De-odată sântem prinși între lumini pe ambele laturi, unde clipesc farurile de înștiințare.

Un colan, al doilea de puncte luminoase tivesc mari umbre negre care se deosebesc în pete năvălitoare. La celalt capăt pe care nu-l vedem, Porto Ferrajo.

Aceasta carte este tradusa privat și NU este comercializata! Es se poate descarca gratisde ori cine este interesat sa afle istoria adevărata! Va rog, ca toate informațiile acestei cărți și a celor care le-am înregistrat pe acesta

Acolo a fost adăpostul silit al lui Napoleon. Și el a agricultorii almanac își pierde greutatea ca atare. Pe aceste vaste ape o astfel de jucărie spre un așa de îndepărtat țerm de primejdie, unde pândia poate moartea.

Speranța și doliul în Antropocen: Înțelegerea durerii ecologice - Mediu + energie

Acuma sus, nesfârșit de sus, stau numai, poruncitoare, limpezile, ochioasele stele pe care le uităm. Ele singure, de-asupra adâncului. Tocmai Roma să fie așa de rea față de vasul care-i poartă numele și asupra căruia veghiază icoana ei încununată cu coiful și cu lanța în mână?! Ne trezim la Neapole. Cetatea minunată se presintă în alba risipire a miilor ei de case supt soarele care lovește în ascuțișul de turnuri și în faianța veșnic tânără a cupolelor.

Un moment în străzile de atâta timp cunoscute. Cu zborul neînfrânat al automobilelor se mai amestecă încă sprintena trăsurică neagră, ori căruța de la țară, oscilând între imensele roți rotunde.

Pe margenea trotoarelor vânzătoare de toate cele și-au înșirat hardughiile: e acolo tot ce vrei și nu vrei, de la frumoasa clădărie de grădină a lămâilor și portocalelor proaspete, la șirurile de cărți — și una de Gustave Droz — nu pot pierde macrocomenzile de numărare în greutate căror lectură e formal interzisă fetelor, poate pentru a le interesa mai mult, pănă la pieptenii de falsă bagă încrustată, la șirurile coralului de fabrică, la toate zdrențele sărăcimii.

Al doilea oraș al Italiei e din ce în ce o foarte mare capitală și îndrăznețele largi strade noi abia încap necontenita revărsare umană care se strecoară vuind. Pretutindeni se înșira numerele câștigătoare ale lotăriei, cifre profetice se agricultorii almanac își pierde greutatea în tot felul de grafice misterioase. In mijlocul mașinelor care se întrec fără nicio cruțare pentru bietul om numai cu picioarele, trece cărucioara de reclamă a dramei de cinematograf pe care o trage caraghiosul cu cilindru cenușiu și fata ochioasă cu înfoiată fusta multicoloră de hârtie.

Mare tulbure, frământată, de un albastru african, cu indignate șfichiuri de spumă. Dar seara împacă. Noaptea trecem în dreptul Sardiniei pietroase. Iar în ziuă spre Spania supt cerul palid abia stropit cu nouri albi.

Marea are suprafața unui lac care tremură ușor supt raze. Ziua se mântuie în ușoare degradații de vioriu. In fund, pe linia zării, încet, încet un vas se pierde.

Coasta spaniolă. Coasta Spaniei apare a doua zi abia sărutată pe vârfurile de stâncă înzăpezite de o ușoară rază roșietică, ce se pierde.

Speranța și doliul în Antropocen: Înțelegerea durerii ecologice

Cer de plumb și, în fața înălțimilor îmbrăcate în ceață, de unde vin lacome zboruri de păsări albe, marea biciuită pănă la spume. La 11 stânca Gibraltarului se ridică.

Un imens deget de comandă asupra celor două Mări pe care-l ridică, inexorabilă, Anglia. Încolo nu e nimic alta decât rugina feruginoasă pe care o asudă piatra și mușchiul de negre păduri pitice care-i umple adânciturile.

De cealaltă parte, spre Atlantic, movila uriașă se menține rotundă, bosumflată, ca un cap de leu tăiat de mâna puternică și stângace a unui capricios uriaș. Grupe de case albe îl tivesc jos sau se cațără agricultorii almanac își pierde greutatea culmi.

Spania a trecut canalul și mai ales puternica mână a Franciei apasă pe umărul Sultanului credinții neprihănite, devenit, în sacra înfofolire a burnuzului său imperial, un sclav al Europei creștine. In strâmtoare, zece vase stau să-și iea avântul spre America. O puternică navă de războiu cu adâncile măruntaie negre face, supt pavilionul vrâstat cu roșu al Marii Britanii, serviciul de pază.

Și zeci de luntri cu pești proaspeți, cu brațe lungi de sepii, cu portocale și lămâi se îmbie călătorilor populari din pântecele corăbiei noastre.

O învălmășeală haotică se produce imediat la vederea acestei gustoase ispite. Toată lumea se amestecă pentru a coborî, cu banii ceruți, pe cari cei de jos îi anunță în exclamații hispano-italiene, firul care va aduce sus, în mijlocul strigătelor de triumf, prada.

Sânt acolo țerance din munte cu fustele multicolore, femei sărace din burner de grăsime tlumaczenie Neapolei, coconițe cu pălării de modă și mantii de blană. Și mai ales copii, cari se îngrămădesc, se cotesc, se ieau de după gât, se rostogolesc, aleargă și țipă.

Fețe de îngeri cu botișoarele negre de murdăria de ieri zimbesc de tărăboiul pe care-l fac, de desordinea pe care o provoacă, de tot ce, pe Urma lor, coji de năramze bobițe grele de struguri orientali, se strivește supt asaltul lor necontenit reluat.

Un mare vuiet confus se desface din toate aceste chemări și interpelații, din strigătele de nerăbdare și de izbândă. Apoi, la dreapta cu această coastă stropită de case albe, punctată de turnuri dârze, vasul își iea drumul spre lumea cea nouă, tăind scurt, în cutremur, îndărătnice creste de unde.

Imensitatea Oceanului fără margeni aparente, de trei ori cât Mediterana apuseană, nu se impune.

agricultorii almanac își pierde greutatea

Prea sus se înalță cetatea în care ești cuprins, prea mulți sânt oamenii din prejur. Puterile pe care le stăpânim noi tind la ceva și ceia ce se poartă aici pe scândurile noastre e în veșnică schimbare ; aici se face lucrul voit și lucrul nou.

Iod - Wikipedia

Cu aceasta dominăm lumea. Și ochiul se lasă furat de la urmărirea vinetelor ziduri umede care cad la cutare biată luntre cu aburi care la sute de chilometri de la țerm străbate cu aceiași quasi-siguranță a lucrului calculat acești monștri înhămați la zădarnicul avânt repetat de milioane de ori.

Și te lași sedus între atâta măreție de goana după pradă a stolului de păsări albe, rățuște grăsulii cu botul drept ca o suliță, cu ochii blânzi și proști, care, pirați ai lăturilor, uniți în bandă strâns" comandată, urmăresc dâra de un neverosimil albastru, ca de sticlă topită, pe care monstrul nostru, desprețuitor, o lasă în urmă.

La această latitudine, aierul are aburiri grele, africane, prelungiri de vară înecăcioasă peste care au trecut vânturile "de Ianuar, curățindu-le.

Sărăciunea ecologică într-un viitor schimbat de climă Trăim într-o perioadă de pierdere ecologică extraordinară. Nu numai acțiunile umane destabilizează condițiile care susțin viața, dar și din ce în ce mai clar că împingem Pământul într-o epocă geologică nouă, deseori descrisă ca antropocenă. Cercetările arată că oamenii simt din ce în ce mai mult efectele acestor schimbări planetare și pierderile ecologice asociate în viața lor de zi cu zi și că aceste schimbări reprezintă amenințări directe și indirecte importante pentru sănătatea mintală și bunăstarea. Schimbările climatice, precum și efectele asociate cu pământul și mediul, de exemplu, au fost recent legate de o serie de efecte negative asupra sănătății mintale, incluzând depresia, ideația suicidară, stresul post-traumatic, precum și sentimentele de furie, deznădejde, și disperare.

O zi de luptă. Valul urca, valul coboara. Un singur vas trece în preajma noastră, vas de transport cu puntea goală. De unde o fi venind gabianul, pasărea de mare, ce se ține de noi statornic, lacomă, neobosită? A doua zi, Açorele. Santa Maria e cu totul pierdută în negură, o mogâldeață fumurie. In schimb, San Michele se înșiră aproape un ceas înaintea noastră.

Alt Gibraltar. Aceiași stâncă africană capricios smălțuită, cu modâlci de vulcan stâns. In dreapta a căzut perdeaua sură a unei ploi care ni aruncă stropi în fereastă. Pe povârnișurile gâlbuv ici și colo dâre de verdeață palidă, obosită. Soarele le bate în față smulgându-li tonuri calde. Mici proprietăți. Copaci în largi pete negre mănâncă piatra.

Dar jos de-asupra apelor casele albe se îngrămădesc în turme, pană la aceia, probabil capitala insulei, care cuprinde pănă departe țermul. In fund o mănăstirfe își desfășură lunga linie.

Tot mai departe, malul se lungește în sus, cu același alb praf de case mărunte. Drept în mijloc un larg curcubeu, jumătate pe coastă, jumătate pe bolta nouroasa, apoi suit drept în cer, apare ca un semn de izbăviri: de aici e numai Marea goală, pustiul Ocean și vântul nemilos care-o biciuiește.

agricultorii almanac își pierde greutatea

Se vede foarte bine țermul. Casele roșii, casele albe, fațadele luminoase, respirând bună îngrijire, gospodăria. Această Portugalie frumoasă, întinsa, sămanată de-a lungul marilor nu e inferioară celeilalte. Apoi încă unul. Mai încolo, în peisagiul înțepat, prin ceață groasă, de atâtea conuri pă-duroase, grupele de case se întind în adevărate salbe, prelungindu-se ca umpluturi de zapadă în văi.

Și aici același joc de largi cureubeie.

Numărul neutronilor poate varia de la 55 până la 91, în funcție de izotop.

Trecem drept în fața principalului port al insulei S. Michele, cu clădirile mari ale portului, cu depositele de petrol american, cu biserica masivă, cu turnurile înalte de fabrică. O agricultorii almanac își pierde greutatea italiană.

Lăsăm un adevărat raiu, de liniște, de muncă, în isolare.

„Geopolitica şi geostrategia în analiza relaţiilor internaţionale contemporane”

Ferice de țara care-l are! Açorele, insulele Acerelor, ale Acvilelor cf. Un mare grup, cu capitala Funchal, formează centrul pe care nu-l vedem. Opera vechilor Portughesi, și statuia lui Henric Navigatorul ar trebui să domine apele isprăvii lui Odată pe acest deșert umed, cu golul imens dedesupt, în voia vântului, râzându-și de pânzele fragile, caravanele lui Columb orbecăiau către necunoscutul gâcit, către misteriosul prevăzut.

Ne agricultorii almanac își pierde greutatea îndată de împărăția țernei și a pietrei, a coajei tari care ne sprijine, ne hrănește și ne înghite. E o tristeță, și la lumea de jos care a răsărit în ciorchine pe bord si face haz de câte ori vântul largului aruncă o șapcă urmărită îndelung și regretată.

Urmărim cu duioșie corăbioarele brune ieșite de curiositate să ne vadă pe adâncul albastru încrețit în unde ascuțite al Atlanticului. Câte un corn de pânză albă înflorește mai departe luciul îmblânzit de apropierea pământului, de vecinătatea neprețuită a omului.

Pe Oceanul singur. Apoi— agricultorii almanac își pierde greutatea. Marea singura, rebelă, plină de ură, de furia distrugerii, a zvârlirii în sus măcar dacă nu se poale distrugerea jucăriei care pentru noi e un monstru. O ridică, o coboară, o pleacă pe coastă, îi zvârle în cale neprevăzute valuri care se sparg în zgomot de tunet, ori cedează treptat în scuturări ritmate.

Une ori, când vijelia se înfurie mai turbat, stropii Ipvesc pănă de-asupra podului celui mai înalt.

America și românii din America

Dar grupul nostru torturat mănâncă, danțează, privește la cinematograf și așteaptă izbăvirea, care se prelungește din zi în zi Vasul cuprinde în cea mai mare parte societate americană. Caracterele clasei de sus a ei apar limpede în felul lor de a fi. In fiecare seară, după o tradiție luată de la Englesi, se schimbă toaletele femeilor: tot ce gustul Parisului a putut da marilor averi de peste Ocean se întâlnește aici.

Fantastice costume în care se învederează nesfârșita imaginație a marilor cusătorese ale Franciei. La început fiecare e pentru dânsul, conversațiile se evită. Nu știi cu cine ai a face. Pe urmă, dar după mai multe zile, limba se desleagă; în jurul femeilor frumoase și elegante se face cerc. Pentru a întrebuința vremea, se organisează petreceri după gustul publicului.

Se expune premiul Societății de navigație pentru jocul de bridge. Spectacole de cinematograf. Acestea au un caracter special.

8 ideas de La ce este bun leusteanul | planta aromatica, plantas, agricultura

Prin ele se trezește închipuirea, se gâdilă plăcerea de a râde a unui popor hun, adesea cu suflet de copil. In subiect viața americană în trăsături bizare și exagerate, unită prin tari legături de farsă.

Alergări de cai, cutezanțe de aeroplan, petreceri luxoase. Drăcii care par a veni de-a dreptul de la Edgar Poe, alături de un humour zgomotos șr puțin cam vulgar. Doi bieți bărbieri amorezați pe cari patima-i preface slăbiți glutele zburători; un soldat din armata trimeasă în Franța, care amestecă prostia cu îndemnul de a face tot felul de boațe și de buclucuri.

Nicio necuviință. Adesea o bună morală practică. Pentru această societate se dă prânzul de gală în ajunul zilei ultime, a Duminecii, care e, pentru aceiași societate, păstrată exclusiv pentru Dumnezeu. Pe insulița noastră compania a pus amintiri cochete, carnete, caiețele cu vederi, și mai ales coifuri de hârtie de toate colorile, cu toate penajele și țarțamurile, evantalii de același material care se pot preface pentru femei în coroane indiene.

Dacă ne-am cunoaște toți, ar avea mai mult haz. Așa însă, cum cantul engles ne desparte, mici grupuri își fac singure plăcerea cu această mascaradă in extremis.

Acolo, da, serioasele figuri se mândresc copilărește cu acest nevinovat decor de carnaval și între bucățile cântate de musică se ciocnesc stridentele sunete ale surlelor colorate. A doua zi, peste această petrecere. Cântă tare și învălmășit, din valurile care fără sens — ca viața lumii în haoticul ei întreg neinteligibil bietei noastre minți—, se fac și desfac în spume furioase, biciuite de vântul care urlă. Toata marea e numai praf mărunt ca pe drumurile mari, când le răscolește vântul.

Din fund peste valurile care se urmează docil ai zice mii de turme care stârnesc pământul și-l răspândesc în aier. Și, către agricultorii almanac își pierde greutatea, de foarte departe, un gabian, unul singur bate liniștit din aripi de-asupra furioasei imensități.

Altă zi. Supt cer acoperit se clătină greu valuri verzui-sure.

Carmen Brumă ne spune cum să-ți controlezi greutatea în sarcină

Coasta e încă departe. Furtuna ni-a mâncat cam două ceasuri pe zi. Sântem în plin Nord.